loading...
Home » Descopera » CLARIS – supranumit ILARION CIOBANU – Justitiarul

CLARIS – supranumit ILARION CIOBANU – Justitiarul

Loading...
    La Constanța, pe la începutul anilor 50, când am început să merg și eu la Trei Papuci de […]

 

 

La Constanța, pe la începutul anilor 50, când am început să merg și eu la Trei Papuci de capul meu, adică nu cu părinții, ci cu tovarășii de joacă de pe Cuza Vodă, se vorbea despre CLARIS cu mare admirație pentru isprăvile acestuia. Cea mai deosebită fiind aceea că descoperise el un loc prin care se strecura pe sub Digul Mare, cel dintre plaja Modern și plaja de la Cuter, unde se află acum portul turistic. Sărea la „8 metri”, dispărea în adâncul apelor din dreapta digului și apărea din apă în stânga digului… Era singurul care se încumeta să-și riște viața în felul acesta nebunesc de-a dreptul. Deseori ieșea din apă plin de sânge, cu pielea zgâriată de scoicile ce căptușeau blocurile de beton și pietroaiele printre care se strecura „tunelul” subacvatic al lui CLARIS… Proprietate privată!

Apoi a început să se audă de isprăvile lui Ilarion Ciobanu de la București, unde a ajuns mare ruybist și și mai mare actor! Cu vocea și ținuta sa atât de personale, inconfundabile! O adevărată legendă care ne făcea pe noi, constănțenii, să ne uităm de sus la bucureșteni: Nu veneau, amărîții, cu nicio „legendă” de calibrul lui CLARIS! Inegalabilul ILARION CIOBANU!

Întâmplarea a făcut să trăiesc alături de marele actor câteva minute de neuitat, pe care la insistențele constănțeanului Ștefan P. accept că într-adevăr merită povestite…

Era în vara pe sfărșite a lui 1963. Rămăsesem corigent la sport și a trebuit să vin la București să fac niște recuperări. Deși eram în echipa de volei a Universității, antrenorul a ținut el să-mi strice vacanța și nu mi-a încheiat situația școlară. Riscam să fiu declarat repetent. Nu-i port pică profesorului Munteanu, fără această corigență ce v-aș mai fi povestit acum?!

Așadar, pe la ora 10 am fost declarat promovat și la prânz m-am grăbit să iau primul tren spre Constanța. Era un accelerat care mergea șnur până la Constanța, fără să oprească la Ciulnița sau Fetești. Cum corigenții nu primeau foaie de drum, venisem la București „cu Nașu” și urma să mă întorc „cu Valentin”. Acestea erau la concurență poreclele pentru conductorul de tren care contra a 10 lei accepta studenți fără bilet în tren. Pe riscul lor, dacă se urca inopinat în tren supra-controlul, plăteai amenda. Scăparea era să mergi din vagon în vagon și la prima stație să cobori pentru a urca într-unul din vagoanele pe unde deja trecuse „supra”. Stratagema asta nu mai putea fi luată în calcul într-un tren care nu oprea în nicio stație… Făcea trenul amintit fix două ore până la Constanța! Cu o locomotivă cu aburi!… Ce vremuri!

Deci m-am dus la gară, am plătit biletul de peron, și destul de repede l-am remarcat, cu un cap deasupra muritorilor de rând din Gara de Nord, pe Ilarion Ciobanu. M-am grăbit să mă apropii la câțiva pași în urma sa. Era însoțit de o doamnă „voluptoasă”, cu o imensă pălărie de vară, ceva volănașe, o arătare tipică „la belle epoque”. Un geamantan în mână ducea Claris, dumneaei o umbrelă de soare, mergeau la mare, desigur. Au urcat în vagonul 2, iar eu am rămas pe peron, așteptând momentul potrivit să-l abordez pe Nașu…

Spre mirarea mea Claris coboară pe peron și, după ce îl reperează pe Nașu, se duce la acesta și discută ei ceva, din gesturi și din privirile aruncate unul altuia am înțeles că marele actor făcea și el blatul… Ia te uită!… Nu-mi venea să cred, dar nici nu mă puteam înșela. Așa că mă duc la domnul actor și făcându-mă că nu-l recunosc cine este, întreb „Ce-a zis Nașu?” La care acesta se face că nu pricepe întrebarea mea, aproape că mă repede, și se urcă de unde coborîse, în vagonul 2.

Eu, cu un început de regret că m-am pripit să „decodez” greșit limbajul corpului celor doi, mai stau un pic și îl abordez pe Nașu! Care-mi zice să urc la primul vagon, dar să fiu atent, s-ar putea să aibă supracontrol!… Și chiar a avut! Doi civili s-au urcat cu el în tren și au început controlul biletelor… Trebuia deocamdată să trec în vagonul următor și om vedea până la urmă ce-o fi să fie!…

Pe vremea aceea vagoanele aveau la fiecare capăt de vagon o ferestruică prin care puteai să vezi ce se întâmplă pe culoarul vagonului alăturat. Când am trecut în vagonul 2, mă pomenesc în față cu Claris, care ținea tira, să vadă ce se întâmplă în primul vagon. „Vine supra!”, zic eu îngrijorat. „Zău?!”, îmi răspunde calm vocea bine cunoscută. „Ce facem?” „Păi ce să facem?! Urcăm pe vagon!…” Vagoanele de care vă vorbeam aveau și un soi de trepte pe care puteai urca pe vagon. Era un lucru destul de obișnuit vara să vezi câțiva „cocori” călătorind astfel pentru a nu cumpăra bilet! Eu însă n-o mai făcusem! Și nici nu-mi trecuse prin cap că am s-o fac vreodată! Eram totuși un copil cuminte! N-am avut însă timp să mă sperii ca lumea de ce va urma, căci a urmat o mirare și mai mare. Marele actor făcu pași spre interiorul vagonului, spre compartimentul în care o plantase pe divă! Avea de gând s-o ia cu noi pe tren?! Asta cum ar veni?!… Să vezi ce nu s-a mai văzut!… Din speriat, eram acum mai mult curios!

Dar nu! Ilarion Ciobanu schimbă câteva cuvinte cu cucoana care fuma elegant pe culoar, intră în compartiment și luă din bagaje Contemporanul… Perplexitate și mai mare! Va citi pe vagon presa literară?! E nebun?!…

Toate aceste mirări mă făcură să nu-mi dau prea bine seama cum am ajuns sus pe vagon. Am dat să mă așez, dar tovarășul meu mă opri cu un gest colegial, desfăcu ziarul și-mi dădu mie o jumătate, să pun sub mine să nu mă murdăresc pe pantaloni!… Ce mai?! Profesionist!

Partea proastă e că așa cum stăteam călare pe vagon și mă uitam pe unde mă urcasem, nu puteam pricepe care au fost mișcările prin care am ajuns eu sus. Iar și mai rău era că nu-mi puteam imagina prin ce mișcări, ale mâinilor și picioarele, pe ce pun mâna, pe ce pun piciorul, o să revin în tren?!

Tăceam eu, tăcea maestrul, eu, bine crescut, mă făceam că nu știu cu cine mă cocoțasem așa de sus, dar eram din ce în ce mai îngrozit că va trebui să cobor la un moment dat și efectiv nu vedeam care ar fi suita de mișcări necesare. Panica de care fusesem cuprins mă împiedica să gust peisajul ca lumea!… L-am reconstituit de curând într-o piesă, transfigurând aventura de atunci! Era ceva să vezi Bărăganul, de-o parte și alta, în întregul său, așa cum din tren nu poate fi contemplat!…

La un moment dat, altul, ne-am întrebat dacă trecuse de noi supra-controlul!… Ca să fim siguri, zise aceeași voce dogită și totuși puternică, arhetipală ca voce bărbătească, hai să mergem la celălalt vagon, adică să mergem pe coama vagonului 1 și să coborîm la capătul acestuia dinspre locomotivă. Stai să încetineze puțin, adăugă maestrul, parcă grijuliu cu tinerețea mea. Apoi zise hai și ne-am ridicat amândoi. Curentul de aer smulse ziarul pe care-l ținusem sub mine! Maestrul însă puse mâna mai întâi pe ziar, să nu-l ia vîntul, și abia apoi se ridică! Din nou n-am înțeles! La ce-i mai trebuia ziarul?!

Din nou mirat și intrigat, n-am mai putut să mă sperii de ce făceam: am traversat în lung vagonul, cu pași de matelot pe covertă. Am coborît de pe vagon, am deschis ușa vagonului și am intrat în tren. Și din nou aceeași mirare: cum de reușisem?!

În tren altă surpriză! Am intrat în toaletă, eram cu palmele înnegrite de zgură, ne-am spălat și abia atunci și-a vădit din nou utilitatea Contemporanul, jumătatea salvată de Claris: ne-am șters pe mâini de apă, de urmele aventurii noastre…

Ne-am despărțit fără multe vorbe, eu străduindu-mă să mă prefac mai departe a nu-l recunoaște pe marele actor!…

N-am prea povestit această întâmplare. Am aflat ulterior că Ilarion Ciobanu fusese distribuit într-un film important, luase avansul pentru rol, dar nu știu din ce cauză (s-a certat cu regizorul?) rolul i-a fost luat, a trebuit să dea înapoi banii, se nimerise în acea zi să fie falit de tot!… Sau poate a făcut-o de dragul amintirilor, așa cum și eu am mai făcut blatul pe tren și când nu mai eram student, să văd dacă mai ține!… Cu sentimentul că prelugesc anii de adolescență! …Oricare va fi fost explicația, lui Ilarion Ciobanu nu avea cum să-i facă plăcere să fie recunoscut! Cred că m-am purtat corect. „Par delicatesse”, ar fi zis Rimbaud!

Eu, la rândul meu, nu am arătat cât îmi era de frică. Ideea că mă aleg cu o amintire specială, cam fără pereche de aventuroasă, mi-a dat curajul pentru gesturi de care, altminteri, nu mă simțem în stare să le comit!…

Apoi, cu trecerea anilor, am cunoscut mulți prieteni de-ai lui Claris. Aveam mulți prieteni comuni cu Claris. Florin Pucă, Pâcă, Ahoe, Conți Bărbulescu… Am așteptat să ne revedem din întâmplare și să ne amintim de blatul făcut împreună pe tren, pentru mine de neuitat. Dar întâmplarea nu s-a produs. Regret și azi că nu am provocat-o!…

                                                                                                                                             Ion COJA

                                                                                                                                    16 iulie 2017, Buriaș

Loading...
loading...

Lasă un răspuns

More 137 posts in Descopera
Recommended for you
Festivalul Untold din Cluj: Un megashow dedicat forțelor întunericului

Festivalul Untold din Cluj: Un megashow dedicat forțelor întunericului   Vreau să precizez din start...

%d blogeri au apreciat: