„Opera filantropică“ a Bisericii la Iaşi, în cădere. Ce sume au investit prelaţii în ultimii patru a…


Rapoartele de activitate realizate în ultimii ani de Arhiepiscopia Iaşilor din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei arată că reprezentanţii Bisericii oferă, anual, ajutoare de peste 10 milioane de lei. Potrivit bilanţurilor prezentate de preoţi, sumele alocate activităţilor filantropice sunt în scădere de la un an la altul.

 

Activitatea misionară în 2017

În 2017, Arhiepiscopia Iaşilor din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a investit în ajutorarea aproapelui în jur de 12 milioane de lei. Potrivit bilanţului prezentat pe 3 februarie 2018 într-o şedinţă prezidată de ÎPS Teofan, mitropolitul MMB, în jur de 138.000 de oameni au primit sprijin din partea Arhiepiscopiei Iaşilor.

 

Misiunea filantropică în Arhiepiscopia Iaşilor s-a desfăşurat pe trei direcţii, după cum notează reprezentanţii MMB într-un comunicat de presă. În primul rând, oamenii bisericii au oferit servicii de tip cantină socială, servicii de tip centru de zi şi hrană pentru pelerinii sosiţi la Iaşi, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. De astfel de servicii au beneficiat peste 120.000 de oameni, utilizându-se un buget de aproximativ 4.6 milioane lei. În al doilea rând, birourile de asistenţă socială, cantinele sociale, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă” şi alte ONG-uri, centrele pentru copii, bătrâni şi persoane defavorizate  au oferit servicii sociale în valoare de 6.6 milioane de lei, pentru 13.300 de beneficiari.

„Fondurile «Păstorul cel Bun» şi «Sfântul Vasile cel Mare» au fost, în anul 2017, o sursă de sprijin pentru preotul din parohiile defavorizate, pentru familia preotului în dificultate şi pentru activităţile misionare în parohii şi protopopiate. În anul precedent, contribuţia Centrului Eparhial pentru aceste fonduri a fost de 1.000.000 lei, iar o parte dintre parohii şi protopopiate, ale căror posibilităţi materiale au permis acest lucru, au contribuit cu suma de 371.417 lei”, se arată în comunicatul citat.

 

În al treilea rând, Arhiepiscopia Iaşilor a oferit prin Fundaţia Medicală Providenţă şi prin cabinetele din teritoriu servicii medicale gratuite pentru aproape 3.400 de credincioşi, valoarea acestora fiind de 490.000 de lei. „Dacă ar fi să cumulăm sprijinul acordat în 2017 unor persoane, comunităţi sau instituţii de către Arhiepiscopia Iaşilor, obţinem un buget total de aproximativ 7,09 milioane lei. La această sumă se mai adaugă activitatea filantropică de la nivelul parohiilor şi mănăstirilor, ce însumează peste 4,6 milioane lei”, au mai punctat reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor. Potrivit acestora, activităţilor filantropice de mai sus li se mai adaugă o serie de acţiuni derulate prin alte instituţii, cum ar fi ocoalele silvice bisericeşti din Neamţ, Iaşi şi Bacău. În 2017, acestea au oferit gratuit 10.703 m.c. de lemne, în valoare de peste 2.9 milioane de lei, pentru 308 beneficiari. 

 

Activitatea misionară din 2016

 

Cargando...
În 2016, Arhiepiscopia Iaşilor din cadrul MMB a investit în ajutorarea aproapelui peste 13 milioane de lei. Potrivit bilanţului prezentat pe 4 februarie 2017 într-o şedinţă prezidată de ÎPS Teofan, mitropolitul MMB, peste 154.000 de oameni au primit ajutor, sub diferite forme, din partea Arhiepiscopiei Iaşilor. Reprezentanţii bisericii au oferit servicii de tip cantină socială, centru de zi şi hrană pelerinilor sosiţi la Iaşi de hramul Sfintei Parascheva pentru peste 126.000 de beneficiari.

 

În acest sens, MMB a folosit un buget de peste 4.2 milioane de lei. Prin birourile de asistenţă socială, cantinele sociale, Fundaţia «Solidaritate şi Speranţă» şi alte ONG-uri, centrele pentru copii, bătrâni şi persoane defavorizate, Arhiepiscopia Iaşilor a oferit servicii sociale în valoare de peste 8 milioane de lei pentru peste 16.000 de oameni. „În cadrul acestor forme de intervenţie socială, Fondul „Păstorul cel Bun” a fost, şi în anul 2016, o sursă de sprijin pentru preotul din parohiile defavorizate, pentru familia preotului în dificultate şi pentru unităţile de cult cu obiective în construcţie. În anul precedent, contribuţia Centrului Eparhial pentru acest fond a fost de 1.470.152 lei, iar o parte dintre parohii, ale căror posibilităţi materiale au permis acest lucru, au contribuit cu suma de 197.959 lei”, se arată în bilanţul realizat de MMB în 2017 pentru anul 2016. 

 

În 2015, Arhiepiscopia Iaşilor a investit în sprijinirea aproapelui aproape 18 milioane de lei, potrivit Doxologia.ro. În 2014, aceeaşi entitate bisericească a oferit ajutoare în valoare de peste 16 milioane de lei.

 

Citeşte şi:

 

!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?
n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;
n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;
t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,
document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);

fbq(‘init’, ‘253361638393458’);
fbq(‘track’, „PageView”);(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = „http://connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.5&appId=209742945804238”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));



Source link

Cargando...

Leave a Comment

%d blogeri au apreciat: