Camera Deputaţilor. Persoanele condamnate pot candida la parlamentare


Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi prevede că „dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur de scrutin”.

„La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”, mai prevede proiectul.

Cel de-al doilea proiect al PNL respins de deputaţii jurişti ar stabili o interdicţie pentru persoanele care au suferit condamnări penale definitive de a candida la alegerile parlamentare.

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la art. 37 din Constituţia Romaniei, republicată, pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”, prevede proiectul.

Cargando...

Cele două proiecte urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. Depuse în 2017, ele au fost respinse anterior de Senat.

!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?
n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;
n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;
t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,
document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);

fbq(‘init’, ‘253361638393458’);
fbq(‘track’, „PageView”);(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = „http://connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.5&appId=209742945804238”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));



Source link

Cargando...

Leave a Comment

%d blogeri au apreciat: